Cum este gestionată situația de criză la Steaua și de ce evită antrenorii să vină pe banca campioanei? „Vor pleca doar cei despre care fanii știau deja”

Cum este gestionată situația de criză la Steaua și de ce evită antrenorii să vină pe banca campioanei?
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • ProSport prezintă realitățile de la Steaua, un club părăsit de antrenorul cu care a cunoscut cele mai mari performanțe ale ultimilor ani și refuzat în 24 de ore de două nume mari
  • Antrenorii cu o cotă importantă evită să accepte propunerile venite de la Becali în special din pricina viitorului incert din punct de vedere financiar
  • Situația plecărilor de la Steaua nu este atât de gravă pe cât încearcă să arate impresarul favorit al lui Reghecampf. Nu se va pleca în masă, de la club se vor transfera exact numele pe care fanii campioanei le-au auzit în ultimele luni

„Cutremur la Steaua”, „Se destramă campioana”, „Steaua, după Dinamo și Rapid” sau „După Reghe, dezastrul”. Doar câteva dintre titlurile cu care au deschis, în ultimele 48 de ore, jurnalele de sport la TV sau știrile de top de pe site-urile de sport. În contextul în care Laurențiu Reghecampf este deja angajat la Al Hilal, în Arabia Saudită, panica s-a instaurat printre fanii Stelei. Cine va veni pe banca tehnica? Care este situația fotbaliștilor importanți. Cine pleacă? Duce impresarul favorit al lui Reghe jucătorii Stelei la Riad? Mai rămâne vreun fotbalist important în Ghencea? Va mai finanța Gigi Becali clubul? La toate aceste întrebări răspunde ProSport pe baza informațiilor apărute în ultimele ore.

Cine vine după Reghecampf? De ce refuză Hagi și Petrescu?

Condițiile în care antrenorul Stelei din ultimii doi ani s-a despărțit de club sunt unele care îi îndepărtează pe potențialii înlocuitori. „Patronul trebuie să înțeleagă că nu este posibil ca Dinamo Zagreb, club cu care noi ne putem întâlni în playoff-ul pentru grupele Ligii Campionilor, să cumpere fotbaliști de la Steaua. Anul viitor o să fie mult mai greu decât până acum„, avertiza Reghecampf după finala de Cupă pierdută cu Astra Giurgiu. În spatele răbufnirii antrenorului stă noua strategie stabilită de Gigi Becali, una incompatibilă cu modul în care Reghecampf vede performanța. În cele 24 de ore în care a fost liber în luna mai, Becali le-a transmis jucătorilor, dar și lui Reghecampf, că fiecare fotbalist este de vânzare, dar numai după ce echipa va fi calificată în grupele Ligii, deci sigură de banii de la UEFA. Apoi, strategia de transferuri pentru această vară ar presupune numai aducerea unor fotbaliști liberi de contract sau, în cazuri excepționale, pentru a căror înregimentare nu s-ar cheltui mai mult de un milion de euro.


Costel Gâlcă este cel mai recent nume dintre cele oferite lui Gigi Becali drept posibile variante de înlocuire pentru Reghecampf. În acest moment, fostul jucător al Stelei pregătește echipa națională sub 17 ani

Primele două variante pe care Becali le-a dorit pentru colaborare au refuzat imediat. Hagi, cel care era dorit pe bancă într-un soi de colaborare care nu ar fi presupus și plata fostului căpitan al naționalei, a respins public ideea reafirmându-și atașamentul față de proiectul pe care l-a demarat la Viitorul. Câteva ore mai târziu, Dan Petrescu a refuzat, spunând că este înțeles cu o altă echipă, fără însă a-i da numele. În aceste condiții, colaboratorii lui Becali încep să se uite și la variante de rezervă. Ilie Stan, Costel Gâlcă sau Mihai Teja au fost numele rostite, sub formă de propunere, finanțatorului aflat la penitenciarul Poarta Albă.

Mulți titulari vor o schimbare, însă plecările sunt permise doar la finalul lunii august

Situația la nivelul lotului nu este totuși atât de gravă pe cât se lasă de înțeles. Plecările cu care se argumentează iminența haosului sunt exact cele pe care fanii Stelei le așteptau de luni bune. Piovaccari și-a terminat împrumutul și a purces duminică spre Italia, Tătărușanu este hotărât să părăsească echipa încă din iarnă, iar în cazul lui Latovlevici, un alt transfer anunțat de Reghecampf, Dinamo Zagreb nici nu a redactat încă oferta. La capitolul interes declarat mai trebuie menționat cazul lui Cristi Tănase. Decarul Stelei este cel care și-ar dori, susțin surse autorizate, să facă o schimbare, însă Gigi Becali i-a spus, într-o discuție privată, că suma pe care o cere pentru el este de 5 milioane de euro.


Dinamo Zagreb a fost de mai multe ori în România, s-a uitat și la el, își face și calcule pentru profilul pe care-l caută, sperăm să fie Latovlevici, în condiții financiare agreate de toată lumea

Florin Iacob, impresarul lui Iasmin Latovlevici


Interesul recent si subit al celor de la AS Roma pentru Florin Gardoș pare să fie, mai repede, o manevră a noilor impresari aleși de fundaș, italianul Pietro Chiodi și românul Cristi Chivu. „E adevărat că mulți impresari au tot spus, de-a lungul sezonului, că vor veni la meciurile Stelei cu reprezentanți ai unor cluburi interesate de Gardoș, însă la Steaua nu a venit nicio ofertă. Nici măcar o întrebare legată de prețul său. Se vorbea despre Germania, dar de când a anunțat băiatul că a semnat cu Chiodi a apărut și Italia„, a mărturisit un colaborator al celor din conducerea campioanei.
Singurele probleme pe care le are clubul în acest moment țin de fotbaliștii cu cotă reprezentați de impresarul favorit al lui Reghecampf. Dintre aceștia, Lukasz Szukala pare să fie cel mai ușor de momit cu un contract important la Al Hilal, întrucât Mihai Pintilii a primit și el ordine clare: nu va fi lăsat să plece decât după ce Gigi Becali se asigură că echipa ajunge în grupele Ligii Campionilor și, implicit, deblochează o sumă de aproximativ 20 de milioane de euro din fondurile UEFA.

13 milioane de euro a încasat Steaua în sezonul recent încheiat din vânzarea celor mai importanți trei fotbaliști ai echipei: Rusescu, Chiricheș și Bourceanu


Chipciu devine noul lider din vestiarul Stelei. E primul care a anunțat că rămâne

Imediat după finala pierdută cu Astra Giurgiu, într-un moment trist pentru Steaua accentuat pe deasupra și de zvonurile plecării lui Reghecampf, un singur fotbalist al campioanei și-a reîntărit prin declarații atașamentul și dorința de a continua în Ghencea. „Eu încă nu sunt săturat de Steaua, vreau să mai trăiesc ce se întâmplă aici. Am purtat o discuție cu patronul și vreau să îmi prelungesc contractul„, a spus Chipciu după Cupă, readucând în discuție o promisiune făcută de Gigi Becali în iarnă. Atunci, finanțatorul i-a promis un nou contract mijlocașului începând cu vara lui 2014, unul de pe urma căruia urmează să câștige 180.000 de euro pe sezon, cu 50% mai mult decât în prezent. Pe lângă Chipciu, Steaua se va putea baza în sezonul următor pe o bună parte din fotbaliștii care au evoluat și până acum, iar plecările anticipate nu vor face altceva decât să dea ocazia să joace celor care au stat pe banca de rezerve. „Chiar dacă o să pară o tragedie pentru toată lumea, ce face Gigi nu are cum să aducă altceva decât o eventuală slăbire a calității pe banca de rezerve. Plecările teoretice de la Steaua îi vor da ocazia să apară între titulari unui Keșeru, unui Iancu, poate și unui Grădinaru. E chiar așa rău?„, întreabă sursa citată anterior.


Chipciu a fost unul dintre cei mai eficienți steliști ai acestui sezon și este printre cei mai apreciați oameni din vestiarul echipei. Foto: Alexandru Hojda


Cum se va schimba Steaua din punct de vedere financiar

Teama principală a lui Laurențiu Reghecampf, cea care l-a și împins de altfel spre Al Hilal, a fost aceea că noua strategie a lui Gigi Becali va duce clubul spre eșec. Este vorba despre intențiile mărturisite ale finanțatorului de a nu mai investi în club decât strictul necesar și de a-și mări profitul. Totuși, în acest moment Becali nu poate modifica contractele în curs de derulare, chiar dacă se câștigă sume importante la Steaua. Sânmărtean primește 33.000 de euro lunar, Varela și Keșeru câte 20.000, iar Tănase 15.000. Ceea ce va face Becali este să îi impună viitorului antrenor să își gândescă intențiile de a aduce jucători doar în jurul fotbaliștilor liberi de contract. Mai mult, apropiații acestuia au vorbit și despre o modificare în ceea ce înseamnă sistemul de premiere. La Steaua nu vor mai exista prime altfel decât de obiectiv, bonusuri speciale urmând să fie trecute, acolo unde este cazul, în contractele fiecărui jucător. Este și situația lui Alexandru Chipciu, cel în a cărui nouă înțelegere cu Steaua și-a trecut bonusuri de 70.000 de euro pentru câștigarea titlului și a Cupei.


Ca să avem performanțe trebuie să investim bani. Pentru că eu știu foarte bine ce înseamnă Liga Campionilor.

Laurențiu Reghecampf, în discursul de după finala Cupei


Chiar și în condițiile în care Becali va refuza să direcționeze spre Steaua o mare parte a fondurilor generate de evoluțiile jucătorilor, clubul are în viitorul apropiat perspective financiare de excepție. În cei doi ani în care Reghecampf a antrenat în Ghencea au intrat în conturi, din diverse surse, circa 52 de milioane de euro, iar perspectivele pentru anul următor, în cazul intrării în grupele Ligii, sunt luminoase. Chiar și fără să vândă fotbaliști, Becali se poate aștepta la aproximativ 30 de milioane de euro din drepturi TV, premiere UEFA, bani din bilete în Liga Campionilor și alte surse.


Fanii Stelei au contribuit cu o parte importantă la cele 40 de milioane de euro încasate de club în acest sezon. Din vânzările de bilete în Liga I și în Liga Campionilor, fanii au adus clubului 3,81 milioane de euro

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×